16 iul. 2010

A soften geometry



Am "racait la lemne" [cum imi place sa spun] vreo 3 saptamani, incluzand tratamentele, turnatul de rasina si finisajele. Pe la inceputul lui iunie lucram la mai bine de 40 de grade, inconjurata de nori de pulbere fina si bombanind de zor, in masca anti-particule. Apoi, dupa un targ arid, am ajuns cu o mare parte din ele acasa, le-am luat din nou la mana, relustruit, lacuit si dupa inca 3 saptamani, au inceput sa apara pe Breslo:



N-are rost sa mint si sa spun ca a fost o placere. Dimpotriva. Pe alocuri a fost un chin. Cred ca am plans o data sau de 2 ori, de nervi. O data, dupa ce m-am chinuit mai bine de o ora si jumatate sa decupez -cat de cat decent- un cercel cu un traforaj de pe vremea bunicii. Panza mi s-a rupt exact inainte de a termina decupajul. Singura panza de la momentul respectiv.
A doua oara nu mai stiu de ce. Oricum furiile mele nu-s de durata. Ma incapatanez, ma re-inarmez cu rabdare si o iau de la capat.

Cert e ca m-am re-imprietenit cu lemnul de nuc. Ma certasem cu el pe la 13-14 ani, cand tata mi-a adus o bucata, pentru sculptura. Aveam o mana nesigura, un bisturiu chirurgical si nici o idee despre cum sa procedez. Am incercat si atunci, o "racaiala" timida, am reusit sa ma tai si sa ma conving ca pornirile artizanal -artistice o sa se blocheze pe linie paterna, la tata. Later on, ceva incercari timide cu modelaj si pictura in adolescenta, dar nu cat sa iasa ceva notabil, motiv pentru care am si lasat-o balta, pana acum 3 ani.

Long story cut short. 1 % inspiratie, 99% transpiratie. La propriu. E frumos cand ti le imaginezi si le pui pe hartie si apoi cand le vezi la final. Intre astea 2 etape e greu, e munca, sunt bataturi si pete de bait, de pasta de lustruit, praf care iti intra in ochi si in nas cu tot cu echipament de protectie, freze scapate in unghii, taieturi, dubii, temeri, descurajare, nemultumire ca nu reusesti sa atingi perfectiunea lor, asa cum le vedeai cu ochii inchisi.

Ce te face sa nu te opresti? Satisfactia de a le vedea terminate, de a aprinde ceva in ochii celui care se apropie de ele, victoria asupra unui nou material cu care habar n-aveai sa lucrezi inainte sa te apuci, speranta ca va veni o zi cand vei putea trai decent din rodul mainilor si imaginatiei tale.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Imi place povestea ta. Mi se pare foarte misto cand un artizan povesteste despre cum lucreaza sau cum se face.

MAD spunea...

Actually, ma intrebam daca a fost bun "dezbracatul" asta in public, cu care nu sunt foarte obisnuita. :P

Asa ca reactia ta, chiar ma bucura. Nu-i nimic mai trist decat sa te hotarasti sa scrii ceva personal si sa nu provoci nici o reactie. :))

BohemianSin spunea...

we all are glad to see u naked :)))
cu cata placere am citit randurile...ah, si asa ca o paranteza, tu ce nu scrii pe breslo, ca scrii tare fain?(sau iti place sa fii doar sefa ?:)))) )

MAD spunea...

it has a point, then. :)

cat despre Breslog, deocamdata ma multumesc sa organizez lucrurile, dar vom evolua. ;)

Bo3mia spunea...

Si eu m-am bucurat tare sa gasesc aceasta 'dezvelire'..chia cred ca e de bun augur si..I want more!

Hugs

MAD spunea...

@Anca- we'll keep it this way then. :)

Rebeca spunea...

Imi place foarte mult ce faci; ti-am lasat un premiu la mine pe blog (www.drolerie.wordpress.com=, premiu cu care am fost incredintata doar pentru a-l da mai departe
Semnat:Drolerie aka copper.handmade aka Rebeca