19 apr. 2010

Complementary Esthetics @ CFW

Dupa cum spuneam ieri, pe drumul de intoarcere, am impresia ca m-am intors dintr-o vacanta frumoasa, dar mult prea scurta. :D

Inceputul a fost cel cu "N-ai vrea sa vii la Cluj sa...". Recunosc ca invitatia a fost total neasteptata si m-am simtit onorata. In plus, informatiile cu " se asigura transportul si cazarea[ba chiar si micul dejun], iar expozitia-targ nu avea nici un fel de taxa asociata" mi s-au parut absolut tentante, avand in vedere ca in ultimii 2 ani, nu-mi amintesc vreun eveniment la care sa mi se ofere pe tava cele de mai sus.

Expozitia-targ avea sa aiba loc la Polus Center. Asta m-a intrigat putin, pentru ca stiam cam ce se intampla in Bucuresti cu targurile organizate in mall-uri, care nu sunt cea mai buna chestie la care poti sa iei parte. Pe de alta parte, Bucurestiul nu e Cluj, oamenii nu-s aceiasi si nici evenimentele asociate nu sunt echivalente. Apoi am aflat care era ideea, cu organizarea de evenimente complementare in tot Clujul, plus faptul ca locul respectiv insemna si flux permanent de vizitatori/mai mult timp de expunere. Asa ca m-am apucat de treaba, stiind foarte bine pentru ce plec de acasa.


Ulterior, aveam sa descopar ca lucrurile bune pot fi si mai bune, cand am aflat ca Ruxish e pe lista expozantilor si ne-am cuplat la transport separat, cu masina "mica". Alegere personala, de altfel, avand in vedere ca as fi putut scuti niste bani mergand cu autocarul asigurat de organizatorii expozitiei. Dar nu-i nimic mai frumos decat un drum lung cu oameni pe care ii cunosti si cu care te simti bine, completat de opriri pentru dezmortit picioare.


Day 1
Asa ca JOI [15.04] dimineata, am inpachetat, am facut haos in micul apartament in care se intampla sa stau si sa lucrez si dupa o scurta aprovizionare cu cele mai bune saleuri din lume [tip from Ruxish], am plecat spre orasul cu catwalk. Drum lung, hahaiala pe masura, apa, energizante, rontaiala aproape continua, drumuri proaste, ca la noi, si la final Cluj. Urmeaza niste telefoane la Suzana si aflam numele hotelului[de mentionat ca in nici unul din mailurile primite nu fusese mentionat numele hotelului la care urma sa ne cazam. Stiam insa ca exista o lista cu mai multe variante de cazare, din care urma sa se aleaga una pentru noi.] Hotelul ni se arata, dupa ce intrebam diversi oameni daca stiu exact unde e. Suntem un pic obositi, oamenii vorbesc funny, asezat, ca si cand nimic nu le-ar putea tulbura aura zen.
La iesirea din Cluj, il nimerim. E intr-un complex rezidential, e nou-nout, ceea ce explica de ce
ne-am invartit putin pana l-am gasit, asta fara sa punem la socoteala ca nu prea suntem familiarizati cu Clujul. Personal amabil, atmosfera cozy. Proaspat mobilat. Impecabil. Miroase a curat si a mobila noua.

Aflam si ca la 2 pasi de hotel exista o pizzerie cu preturi absolut decente. O asaltam. Se dovedeste ca preturile reflecta calitatea mancarii. Decenta. La prezentarile de moda nu mai ajungem, dar ne promitem ca maine nu le ratam.
Ruxish, care tine legatura telefonica cu Suzana, ca sa nu dam 2 randuri de telefoane, tocmai pentru ca stiu ce inseamna stres [si telefoane care nu se mai opresc], imi spune ca la 22.00 mergem sa montam instalatiile. Suntem franti, dar stim ca mai bine facem asta seara decat dimineata, cu ochii carpiti de somn.
Ulterior, se amana montajul pentru a 2-a zi la 8.00. No biggie. Dorm prost[ca de fiecare data cand nu e patul de acasa], desi patul si asternuturile sunt ireprosabile.


DAY 2
A doua zi[VINERI- 16.04], ora 7.00, mic dejun la Panorama[nu, nu Tiffany-ala e alt film :)))], in aceeasi camera unde e si receptia. Double cozy.
Bufet suedez mai mult decat decent [oua ochiuri, mezeluri, branzeturi, cereale, suc, cafea, miere, dulceata, tot tacamul], mese cu scaune tapitate si material in dungi, tapet cu trandafiri si arabescuri maro, confort vizual si digestiv. :)) Dupa ce zgaim si ochii pe ProTV [sau Realitatea, numai stiu-ora 7.00 e o ora complicata pentru mine :P], mai verificam o data portbagajul plin ochi de cutii si componente metalice pentru instalatii si pornim sa cucerim mallul.

Acolo, incercam sa gasim intrarea fara telefoane suplimentare, dar nu reusim asa ca sunam din nou si o gasim pe Suzana. Aud ca sunt nemultumiri ale unora legate de cazare si altele, nu inteleg mai deloc de ce si nici nu-mi bat capul. Nu vreau sa ma enervez inca o data apropo de cum pentru fiecare deget dat, cineva vrea si o mana la pachet. Asa ca ne vedem de ale noastre.


Reusim sa montam instalatiile, incep sa ma uit in jur. Suntem exact sub cupola, deci lumina si expunere vizuala asigurata. Desi venisem cu un scaunel, descopar ca ni se pun la dispozitie si scaune. Nais. :)


Prima jumatate de zi trece repede, cu sporovait si energizante, nu foarte multa lume, dar e vineri pranz si nu te astepti sa fie daramate usile de hoarde de oameni care vin sa vada expozitia de bijuterie. Aud si anunturi pentru expozitia noastra, dau si de afise, ceea ce demonstreaza ca oamenii cu promovarea si-au facut treaba.


Pranzul il rezolvam cu Pizza Hut, care nu mai e ce-a fost, dar imi promit un chinese pentru a doua zi.
Dupa-amiaza se scurge lent, ne ajunge din nou oboseala, dar asta nu ma impiedica sa constat ca sunt mult mai multi tineri frumosi si excentrici care intra pe usile mallului, decat ar face-o vreodata cei din Bucuresti. Cea mai frumoasa pustoaica din categoria celor de mai sus, imi cumpara o pereche de cercei cu funze de iedera trase in rasina, pe care chiar ma gandeam cine
i-ar putea purta. Me happy!

Strangem "materialul", grupam instalatiile si plecam spre Napoca, ne luam badge-uri, inapoi la hotel. Cina in acelasi loc ca si in seara precedenta si inapoi la Napoca. Ajungem la limita, sala plina, reusim sa ne refugiem in partea stanga a podiumului.



Colectiile defileaza fara intrerupere. Cronica de spectacol de moda o las pentru altii mai priceputi. Nu pot sa nu remarc totusi ca incaltamintea ma dezamageste cel mai mult [desi nu sunt foarte in masura sa comentez, avand in vedere ce port] si ca nu inteleg ce e cu ultima colectie a unui invitat coreean care ma face sa ma intorc multi ani in timp [again, parere de profan]. Vika Gorenco are niste chestii foarte misto, spumoase. Vis.



DAY 3
SAMBATA, [17.04], program mai relaxat, mic-dejun cu aceleasi croissante bune.
La Polus, au disparut 3 expozanti, flux mai mare de oameni, cativa ma intreaba daca stiu ce s-a intamplat cu Festen, magazinul de bijuterii din Cluj. Ma bucura ca sunt oameni care stiu "cu ce se mananca" ce e "pe masuta". Vanzarile nu sunt semnificative, dar imi dispar carti de vizita. Deci e bine. ;)

Spre dupa-amiaza, un tip face turul meselor anuntand ca organizatorii ne-au spus sa strangem pana la la ora 18.00 si sa mergem la Hotel Napoca, sa expunem si acolo. Perspectiva nu ma incanta, avand in vedere ce inseamna stransul instalatiei, a bijuteriilor si remontarea lor, dar in final hotaram ca mergem daca asa s-a stabilit.
Aproape imediat dupa, apar niste prieteni virtuali cu care abia asteptam sa ne intalnim "live".
Sunt usor distrasa de la ce se intampla in jur. Putin inainte de a veni ora pentru demontari, intru in viteza in unul din magazine, gasesc ce-mi trebuie si ies in 5-6 minute si ne apucam sa strangem instalatiile.



Apar organizatorii si incep discutii in contradictoriu. Pare ca s-a cerut si in numele meu mutarea expozitiei din mall. Ceea ce ma infurie, in conditiile in care nu am cerut nici asa ceva si nici vreun fel de tratament preferential, evitand chiar sa dau orice fel de telefon, tocmai pentru a nu face "valuri" inutile, cand nici macar nu e cazul. Cert e ca la nivel general, am impresia ca deja suntem priviti drept un grup de nemultumiti cu pretentii ne-realiste. Incercam sa lamurim cat de cat lucrurile in ceea ce ne priveste. Habar n-am cat am reusit. Avand in vedere contextul, ajungem la concluzia ca nu exista oricum timp fizic pentru re-montarea instalatiilor noastre care nu intra nedemontate in masina si alegem sa impachetam si sa mergem din nou la prezentari, nu inainte de a ne asigura ca nu e nici o problema cu alegerea respectiva.

Cireasa de pe tort e o "instalatie" din cutii de carton, abandonata la fata locului de unul din expozanti, nemultumit de locul ales [pentru expozitie] si desfasurarea evenimentelor.
Ajutam la "demontare" cu un usor gust amar. Nu inteleg cum poti sa pleci asa, fara sa te uiti in urma.

Ultima seara cu prezentari are ceva incaltaminte excentrica, printre care si din cele cu talpa platforma, bucuria adolescentei mele. Mai remarc si faptul ca fondul sonor nu-i rau deloc.



DAY 4
DUMINICA, 18.04, impachetam, facem cu mana la CJ si o luam spre Bucuresti. Cu parere de rau. Mi-ar fi placut sa ratacesc putin prin centru.


In drum spre casa, bifam Salina Turda si Centrul Sibiului. Eu pentru prima oara.
Nu pot sa scap de sentimentul ca m-am intors din vacanta si incepe scoala...

Concluzia?
MAI VREAU.

5 comentarii:

Raloo spunea...

Thank you for sharing :-)
Poate o sa ajung si eu vreodata la vreun fw 8->

Irys spunea...

Cool, suna bine! As vrea sa vad mai multe poze cu instalatiile voastre (si ale celorlalti ofc). Macar sa ma uit la poze daca nu am fost live acolo:)

MAD spunea...

@raloo - se ivesc tot felul de lucruri la care merita sa iei parte. fii optimista. :D

@Irys- punem pe FB

Deea spunea...

Ma bucur ca am dat de review-ul tau, si ca am aflat si o alta parere, diferita de cele pe care le-am citit pana acum. Am avut si eu surpriza sa fiu invitata la CFW si fiindca n-am reusit sa ajung la editia asta, in noimebrie sper sa fiu acolo. Vroiam sa stiu ce-am pierdut si la ce sa ma astept si din cate vad, a fost o experienta placuta, daca poti sa ignori micile neajunsuri si sa nu ai pretentii prea mari. Poate ne vedem la editia urmatoare? :)
P.S. Deci trebuie sa te caut pe FB, vreau neaparat sa-ti vad instalatia! Asa mica cum se vede, pare foarte faina! :D

MAD spunea...

uite: http://www.facebook.com/home.php?ref=home#!/iMADthis?ref=profile
:)